Lets give it a shoot

This post is in english because I want someone to understand what I'm writing here.

So... I forgot to write about something that happend in Belfast... It was my cousin's birthday.. so she took me, her husband, her two kids and two of their friends. So we went to the movies with 4 kids... can you imagine that? While we were getting the tickets and popcorn.. they were playing, chasing each other... I go in the cinema, the movie already started... found some chairs.. and tried to watch the movie. (it was the B-Movie.. a cartoon movie.. with Jerry Seinfeld the leading voice... pretty boring...so i don't recommend it) Well.. you can guess what happened next... the kids, beeing seated next to each other.. started to fight... of course... so... I had to go and sit between them... and doing so.. I forgot I had my camera with me. A very bad move... actually, I didn't want to cary my camera to the movie... but my cousin wanted her picture taken. Mm.. yeah.. that didn't happen either. When the movie was over.. we left.. leaving the camera behind... and went for pizza... I remembered about my camera... while looking at a woman taking pictures... and... Ouch... ran to the cinema.. the screen.... but... good news... I found it. Happy days!

Next time I'll listen to my instincts.

Peripetii

Si acum sa trecem la cum a fost in Irlanda de Nord. Am ajuns acolo cu o durere de cap si ameteala ce m-au tinut vreo doua zile... de.. efectele primului zbor cu avionul. In Dublin am ajuns tarziu in noapte.. iar in Belfast si mai tarziu, nu-mi mai doream decat sa ajung mai repede in pat, sa ma intind dupa inghesuiala din avion. Am plecat din tara cu gandul ca acolo o sa ma odihnesc.. de unde... daca locuiesti intr-o casa cu doi copii mici, te poti astepta la orice, numai la odihna nu. Asta aveam s-o aflu chiar din prima dimineata.. cand s-au pregatit pentru scoala.

Am avut totusi bafta de o vreme buna, in prima saptamana chiar de soare si cald (pentru luna Decembrie). M-am plimbat prin oras, imprejurimi si golf aproape zilnic. Belfastul, neluand in considerare arhitectura cladirilor... pana la urma tot un oras ramane.. nu m-a fascinat in mod special cu nimic. In schimb, peisajele... sunt totul. E o tara superba, in care ai ce vedea si poti sa gasesti oricand un loc nou si frumos (chiar daca nu e grozav de mare ca intindere).

Bineinteles ca dupa mersul pe jos prin padure.. frumoasele mele cizme (care imi placeau tare mult) m-au lasat in pana.. dezlipit talpa... si uite asa, "in ciuda", mi-am cumparat 3 perechi de incaltari.. pe care numai io stiu cum le-am adus acasa....

Am fost la un moment dat intr-o statiune pe malul marii, la poalele muntilor. Aaa... bine.. la ei munti.. li se spun dealurilor mai inalte.. ca sa nu zica ca nu au Munti. Oricum.. frumoasa rau statiunea asta.. dupa ce urci pe deal.. te poti relaxa cu burta la soare... atunci cand iese de dupa nori. Asa.. si dupa ce ne fu gata plimbarea pe munte, cica, pe langa un raulet vesel, am luat-o pe malul marii, incercand sa prind valurile spargandu-se de mal. Normal ca pana ma trezeam eu.. se duceau si valurile si spuma si tot.. dar... surpriza.. a iesit soarele si ne-a mangaiat cu razele lui.
Dar normal ca nu puteau sa ma scape momentele urate nici de data asta... acum am ramas fara geaca, nu se mai inchidea fermoarul... si asta s-a intamplat exact cand a inceput o ploaie torentiala. O adevarata placere.. si inghetata si uda. (acu'... geaca noua nu mi-am luat.. prea scumpe.. si, in plus, imi place prea mult a mea ca sa renunt la ea)

Patania cea mai cea.. a fost cand m-am pierdut prin Belfast... am fost dimineata la cumparaturi.. cu masina.. si apoi intr-un mall.. unde m-am chiombit prin rafturi (cumparat ceva).. iar cand sa plec... ia masina de unde nu-i. Mobil nu aveam, telefonul de acasa de Belfast nici atat... harta ioc.. Am pus-o! La inceput eram ciufuta ca ramasesem fara masina.. si eram si la mama naibii.. ca nu mai stiam pe unde venisem... Am stat.. ce naiba sa fac.. si pana la urma, ma decid s-o iau pe jos, cu speranta ca poate oi recunoaste drumul spre casa. Exact asa s-a si intamplat, am luat-o aiurea pe o straduta si aia-mi fu. Si tot merg.. poate dau de un magazin ceva.. ciuciu.. pe toata strada aia nu era un magazin. Acu' deja incep sa ma ingrijorez... si vad un taxi asteptand langa o casa.. Ma duc la el si-l intreb cat de departe sunt de unde locuiam eu... iar raspunsul m-a lovit din plin... Deja incepui sa ma panichez... nu mai reuseam sa-mi aduc aminte nici macar strada pe care locuiam.. sau ceva apropiat.. Imi treceau prin minte tot felul de strazi importante.. relativ aproape.. dar de acolo nu mai stiam sa ajung acasa. Si-mi pica fisa la un moment dat ca stau langa o cladire de-a universitatii... Na bun.. acu' un taxi de-as mai gasi (primul il lasasem de mult in urma.. incercase omu' sa-mi explice cum s-o iau.. in mare parte am tinut minte.. doar ca imi spusese s-o iau la stanga la primul semafor... dar cand ajunsai acolo... strada era in constructie.. deci blocata)
In cele din urma, am ajuns la o benzinarie.. unde am gasit si un taxi, cu sofer dragut care m-a adus pana in fata portii.
Nu mi-a placut si totusi mi-a placut experienta asta (probabil ca, pe undeva, aveam nevoie de asa ceva.. ).. dar m-am pricopsit cu o raceala de toata frumusetea... inca mai sunt ramasite.. si acum.

Drumul inapoi pe cat de frumos a fost.. pe atat de nasol... Nu prea imi place sa merg distante mari cu masina.. eram deja ametita de la raceala.. m-a mai ametit si autocarul.. apoi in aeroport.. a fost de simplu, am ajuns rapid la poarta... La filtru am avut ceva probleme.. a trebuit sa dau geaca jos.. borseta, geanta foto, geanta de mana, pachetelul facut de matusa, niste pungi cu haine.. Si cand treceam prin filtru... imi bazaia smecheria.. prima data uitasem sa dau jos mp3-ul.. m-a cam bestelit unu putin.. ca doar ma intrebase mai inainte daca mai am ceva metalic sau electric pe mine... Si io Nuuuu! Si normal ca m-au intors inapoi.. dupa care.. mai trec de vreo doua ori pana sa realizeze aia ca ma ating de lateralele filtrului.. si mai trec o data... Pe avion a fost tare rau.. m-a durut capul intruna.. iar la aterizare mai sa-mi bubuie urechile din cauza presiunii. Dar trecura si astea.

Irish stories

Si uite.. ca am reusit sa ma conectez la blog.. de cand sunt acasa.. am mai intrat de vreo doua ori pe net, cred, dar nu am avut si rabdarea necesara sa intru si pe blog sa postez. Bine.. nici netul n-a fost chiar atat de intelegator cu mine.. sa-mi permita sa ma lafai... asa net avem, cu el defilam.
De saptamana trecuta sunt inapoi in tara.. am mai vrut de cateva ori sa postez cand eram in Belfast.. dar..... Si uite.. m-am intors cu un bagaj plin de amintiri, unele placute, altele mai putin... S-ar putea spune ca poate am avut parte de niste semne.. cum ca tara aia nu este casa mea. Si cam asa am si simtit in unele momente.

Se apropie!!!

Stau de ceva timp cu mesajul deschis.. si nu-mi vine nimic.. idei de scris, nu de altceva. Si totusi, mi se plimba prin cap tot felul de chestii, dar cand e vorba sa le astern pe foita asta.. fug toate care incotro... mai mai sa nu cumva sa le zbor din cap si sa uit de ele. Da' uite ca m-am pus pe scris. Am vorbit pana acum cu un prieten si m-a binedispus.. si calmat... ciudat ce efect au unii oameni.. in momente cheie. Pacat ca nu stim intotdeauna sa recunoastem si sa apreciem ce avem langa noi.

Si io cica mi-am luat de lucru acasa... de parca nu stiam deja ca acasa numai de muncit pentru job nu-ti arde, da' am zis sa fac o incercare, ca de.. daca saptamana viitoare intru in concediu... pot sa fac si eu un mic efort. Da' ete ca nu-l facui nici pe asta... in schimb mi-am facut bagajul.. asa preventiv.. sa vad cat platesc in plus la cantarire. :D Mi-e groaza ca acum trebuie despachetat si luat iar la mana tot si vazut ce ramane si ce nu. Pana la urma m-am hotarat sa nu-mi iau laptop-ul dupa mine, desi m-as fi folosit de el si, evident, ca o sa-i simt putin lipsa, am decis ca e mai practic sa instalez pe pc-ul de acolo ce am nevoie. Plus ca asa mai castig putin la bagaj.

A inceput numaratoarea inversa, bine.. ea a inceput din momentul in care mi-am luat biletele... da' asta nu se pune. Marti seara o sa fiu intr-un avion cu destinatia Dublin.. dupa care o iau usurel spre Belfast, unde o sa-mi petrec sarbatorile de iarna. Trei saptamani departe de tara, de munca si mai ales de sefi... desi, in acelasi timp, departe de familie. O sa fie prima data cand imi petrec sarbatorile de iarna departe de familie si casa... desi mai plecam de revel pe la diverse petreceri sau incropeam noi ceva... Dar simt ca o sa fie bine, ca o sa-mi fie si-o sa-mi faca bine iesirea asta. De cand mi-am luat biletele.. am avut o stare oarecum euforica.. si m-a tinut in priza tot timpul asta.. de fapt, m-a ajutat sa-mi gasesc un mic echilibru si sa n-o iau pe aratura, prea rau.

Maine o sa am iar de umblat prin oras cu niste treburi, dar nu-mi pare rau, o sa fie o bine-venita pauza de toata treaba de la munca.. ca daca intru in concediu, am cam intrat in priza.. mai e si sfarsit de an. Mai aiurea nici ca nu se putea nimeri. Dar asta este, doua zile rezistam eroic si apoi ne bucuram de pauza mult asteptata si meritata.

Abia astept sa vad cum se vede lumea de la inaltime.

Flowers and bees

Mi-a dat o buna prietena doua jocuri... d-alea care nu obosesc mintea.. ba.. chiar pentru cele relaxate... Il incerc pe primul.. mai mult ma enervai ca-mi iesea din joc... din 2 in 2 minute.. Mai spre final (adica pana sa renunt) parca incepuse sa "ramana pe pozitie".... da' ma enervau niste clienti din restaurant (cine stie, cunoaste :P). Si ies. Intru in al doilea joc... cica "plant tycoon".. ma gandeam ca e ceva cu plante.. dar nu ma gandeam ca o sa ajung sa conduc o mica "ferma" si, mai ales, sa ma fatai prin joc.. asteptand ca plantele sa se maturizeze pentru a le putea vinde... De.. e nevoie de bani pentru a putea cumpara diverse ustensile si "papica de plante" si seminte mai speciale si altele...
Si uite asa m-am trezit belind ochii in monitor, asteptand sa vina clientii si uitandu-ma la ei cum imi admira "munca" si ma rasplatesc pentru ea.

Singuratate

Singuratatea si adevarul.. de ce ne doare asa de tare cand cineva ne citeste ca pe o carte deschisa.. si ajunge in locuri pe care tu nu le vrei strabatute... E dureros.. si in acelasi timp.. atat de placut sa stii ca cineva poate sa te atinga in felul asta.. ca fara sa spui mai mult de doua vorbe stie exact ce e de stiut.. si nu are nevoie de mai mult pentru a fi acolo.
De ce.. dupa o perioada in care ne obisnuim cu a fi singuri.. ajungem sa nu ne mai dorim mai mult decat avem in acel moment.. De ce ne este asa de teama sa credem? Ne ascundem atat de adanc in propriul nostru suflet ca uitam ca el are nevoie sa simta.. ca indiferent daca finalul e unul fericit sau trist.. nimic nu ne implineste mai mult.. cu a avea inima plina de sentimente.. ca nimic nu ne-ar face mai om decat sa iubim.

Vedetisme

Uite la noi ce smecheri suntem... :D