Am avut o zi.. as fi zis calma.. dar numai eu stiu ce zacea in sufletul meu.. Nu stiu de ce.. intotdeauna.. ca un facut.. dupa o perioada de linisteste.. vine, negresit, un moment negru. De data asta m-a lovit din plin.. de fapt, ma enerveaza ca s-au reintors gandurile.. ca, de fapt, n-au plecat niciodata din mine, dar ca m-am obligat sa nu le dau atentie.. Oare de ce exista momente in care totul iese la suprafata.. de ce nu pot sa ignor ce simt.. de ce nu pot sa trec peste inima mea? De ce...? Cred ca, de data asta, a iesit furia din mine.. nervi amestecati cu durere.. cu dorinte contradictorii.. cu bune si cu rele.. cu toate paradoxurile de care sunt capabila. De ce, daca stiu ce trebuie facut intr-un anumit punct din viata, nu pot, pur si simplu, sa plec. De ce nu reusesc sa-mi iau doar bilet dus.. si de fiecare data ma intorc in locul in care am simtit, pentru prima data, ca sunt intreaga. Da, stiu.. trebuie sa-mi vad de drum, trebuie sa ma ridic, sa ma scutur de praf.. de fapt noroiul din mocirla in care mi-am permis sa zac atat timp... Stiu.. si totusi ma blochez singura in punctul asta. E atat de enervant ca simt.. nu ca simt ceva pentru cineva (pana si asta ma irita) ci ca, desi stiam in ce ma bag, am ales sa continui pe acest drum.. Si am ajuns... aici... M-am hranit atat de mult cu sperante si iluzii.. si am ramas cu mocirla din sufletul meu... Da, stiu, mi-am sapat singura groapa, si in loc sa caut modalitatea prin care sa o depasesc, m-am afundat si mai tare in ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu