Se apropie!!!

Stau de ceva timp cu mesajul deschis.. si nu-mi vine nimic.. idei de scris, nu de altceva. Si totusi, mi se plimba prin cap tot felul de chestii, dar cand e vorba sa le astern pe foita asta.. fug toate care incotro... mai mai sa nu cumva sa le zbor din cap si sa uit de ele. Da' uite ca m-am pus pe scris. Am vorbit pana acum cu un prieten si m-a binedispus.. si calmat... ciudat ce efect au unii oameni.. in momente cheie. Pacat ca nu stim intotdeauna sa recunoastem si sa apreciem ce avem langa noi.

Si io cica mi-am luat de lucru acasa... de parca nu stiam deja ca acasa numai de muncit pentru job nu-ti arde, da' am zis sa fac o incercare, ca de.. daca saptamana viitoare intru in concediu... pot sa fac si eu un mic efort. Da' ete ca nu-l facui nici pe asta... in schimb mi-am facut bagajul.. asa preventiv.. sa vad cat platesc in plus la cantarire. :D Mi-e groaza ca acum trebuie despachetat si luat iar la mana tot si vazut ce ramane si ce nu. Pana la urma m-am hotarat sa nu-mi iau laptop-ul dupa mine, desi m-as fi folosit de el si, evident, ca o sa-i simt putin lipsa, am decis ca e mai practic sa instalez pe pc-ul de acolo ce am nevoie. Plus ca asa mai castig putin la bagaj.

A inceput numaratoarea inversa, bine.. ea a inceput din momentul in care mi-am luat biletele... da' asta nu se pune. Marti seara o sa fiu intr-un avion cu destinatia Dublin.. dupa care o iau usurel spre Belfast, unde o sa-mi petrec sarbatorile de iarna. Trei saptamani departe de tara, de munca si mai ales de sefi... desi, in acelasi timp, departe de familie. O sa fie prima data cand imi petrec sarbatorile de iarna departe de familie si casa... desi mai plecam de revel pe la diverse petreceri sau incropeam noi ceva... Dar simt ca o sa fie bine, ca o sa-mi fie si-o sa-mi faca bine iesirea asta. De cand mi-am luat biletele.. am avut o stare oarecum euforica.. si m-a tinut in priza tot timpul asta.. de fapt, m-a ajutat sa-mi gasesc un mic echilibru si sa n-o iau pe aratura, prea rau.

Maine o sa am iar de umblat prin oras cu niste treburi, dar nu-mi pare rau, o sa fie o bine-venita pauza de toata treaba de la munca.. ca daca intru in concediu, am cam intrat in priza.. mai e si sfarsit de an. Mai aiurea nici ca nu se putea nimeri. Dar asta este, doua zile rezistam eroic si apoi ne bucuram de pauza mult asteptata si meritata.

Abia astept sa vad cum se vede lumea de la inaltime.

Flowers and bees

Mi-a dat o buna prietena doua jocuri... d-alea care nu obosesc mintea.. ba.. chiar pentru cele relaxate... Il incerc pe primul.. mai mult ma enervai ca-mi iesea din joc... din 2 in 2 minute.. Mai spre final (adica pana sa renunt) parca incepuse sa "ramana pe pozitie".... da' ma enervau niste clienti din restaurant (cine stie, cunoaste :P). Si ies. Intru in al doilea joc... cica "plant tycoon".. ma gandeam ca e ceva cu plante.. dar nu ma gandeam ca o sa ajung sa conduc o mica "ferma" si, mai ales, sa ma fatai prin joc.. asteptand ca plantele sa se maturizeze pentru a le putea vinde... De.. e nevoie de bani pentru a putea cumpara diverse ustensile si "papica de plante" si seminte mai speciale si altele...
Si uite asa m-am trezit belind ochii in monitor, asteptand sa vina clientii si uitandu-ma la ei cum imi admira "munca" si ma rasplatesc pentru ea.

Singuratate

Singuratatea si adevarul.. de ce ne doare asa de tare cand cineva ne citeste ca pe o carte deschisa.. si ajunge in locuri pe care tu nu le vrei strabatute... E dureros.. si in acelasi timp.. atat de placut sa stii ca cineva poate sa te atinga in felul asta.. ca fara sa spui mai mult de doua vorbe stie exact ce e de stiut.. si nu are nevoie de mai mult pentru a fi acolo.
De ce.. dupa o perioada in care ne obisnuim cu a fi singuri.. ajungem sa nu ne mai dorim mai mult decat avem in acel moment.. De ce ne este asa de teama sa credem? Ne ascundem atat de adanc in propriul nostru suflet ca uitam ca el are nevoie sa simta.. ca indiferent daca finalul e unul fericit sau trist.. nimic nu ne implineste mai mult.. cu a avea inima plina de sentimente.. ca nimic nu ne-ar face mai om decat sa iubim.

Vedetisme

Uite la noi ce smecheri suntem... :D

Invaluire

Am fost azi la un event organizat de unul dintre partenerii firmei unde lucrez. Evident ca am ajuns dupa ce jumatate din prezentari fusesera.. am ajuns fix in pauza.. la baut si mancat. Nu mi-a venit sa cred ce aglomeratie a fost spre iesirea din Bucuresti.. catre autostrada.. m-as fi asteptat ca la ora aia (dupa 16) sa fie putin mai lejer.. desi.. daca ma gandesc mai bine.. azi e vineri. :)

De la munca am plecat cu metroul.. si-am avut ceva de mers cu el.. iar cand am iesit din nou la suprafata am ramas cascata de marea de ceata ce ne inghitea orasul.. Iar apoi, cand am plecat de spre casa.. totul era alb si pufos. M-a facut sa-mi aduc aminte de o excursie prin padurea de la Cernica.. de unde sunt si pozele de mai sus... M-a facut sa-mi fie dor de ceata.. de padure.. de rasarit.. de lumina calda a razelor de soare..

Doua jumatati de mar

Cine viseaza cu tine si noapte si zi
Cine iti numara stele cand nu poti dormi....


Chiar asa... cine... Probabil ca cel mai des ai sa auzi ca "sufletul pereche". Dar, oare, ce sau cine este acest suflet pereche? Daca tot sunt perechi, de ce doua suflete nu se pot avea?
Dar de ce trebuie musai sa existe un singur "suflet pereche".. de ce nu pot exista mai multe.. pentru fiecare relatie.. exista cate o pereche. Nu?
Ma tot lovesc de diverse persoane care afirma sus si tare, ca nu.. nu exista decat un singur suflet.. UNIC... pe care ba poti sa-l intalnesti.. ba nu il intalnesti.. sau (cel mai dureros).. il ai pentru o perioada scurta de timp.. si apoi fiecare pe drumul lui.
Poate ca o exista acest suflet pereche, dar asta nu inseamna ca cele doua suflete ce formeaza acea pereche sunt menite sa si fie impreuna intr-o viata sau alta.. Poate trebuie sa evolueze pe parcursul mai multor vieti.. sa invete sa se recunoasca.. sa se aprecieze.. sa iubeasca...

Povestea celor doua jumatati de mar.. mi se pare cat se poate de potrivita pentru a combate ideea de "suflet pereche".
Pentru cine nu o cunoaste:
"Un mar a fost cindva taiat in doua, dar numai una din jumatati a ramas uitata pe coltul unei mese sa tinjeasca de dorul celeilalte. Si zilele treceau si rana despartirii de jumatatea pereche se intuneca secindu-i seva parfumata, iar jumatatea de mar devenea pe zi ce trece tot mai mica, topindu-se de dor si de tristete. Intr-o zi, unui copil i s-a fãcut mila de suferinta jumatatii de mar si, dorind sa-i redea splendida rotunjime, a taiat un alt mar si a incercat sa o daruiasca imbratisarii jumatatii celei puternice si pline de seva. Dar pentru jumatatea pustiita de dor era deja prea tirziu. Nu mai avea puterea de a renaste din lumina dulce a celeilalte. Se stringea la pieptul jumatatii celei mari, redescoperind iubirea in atingerea ei tandra, dar se stingea cu fiecare zi, facindu-se tot mai mica, pina ce n-au mai ramas din ea decit doi simburi mici ce s-au unit cu ai celelalte jumatati, intr-o aceeasi casuta in forma de inima. De atunci se spune ca simburii marului sunt dulci, iar gustul lor aminteste parfumul tainic al iubirii."

Nesimtire fara limite

Imi venea sa zic ca e incredibil ce se intampla.. cum e posibil sa lasi o femeie in travaliu.. i se vedea capul copilului... si sa pleci sa-ti "vezi de muci"... DAR.. incep sa devina o rutina astfel de intamplari nefericite...